Numărul muncitorilor străini în România a atins un nou maxim, respectiv de 17.000 de persoane, potrivit ultimelor date ale Ministerului Muncii. În primele șapte luni ale anului au intrat în țara noastră peste 4.300 de angajați din Sri Lanka, Nepal, China, Turcia sau Vietnam. Angajatorii susțin că sunt de încredere și muncitori, dar deloc ieftini.
Criza forței de muncă îi obligă pe angajatorii români să fie inventivi. Muncitorii din țări non-UE par a fi soluția. Numărul record al cererilor depuse la Ministerul de Interne arată nevoia de angajați din sectoare precum Horeca, construcții sau turism. Românii plecați în străinătate nu se întorc, în ciuda majorării salariilor, spun angajatorii care au încercat să îi atragă pe unii dintre ei.
Potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări, în primele șapte luni s-au emis 4.395 de noi premise pentru muncitori non-UE, în special din Vietnam, Turcia, Nepal, Serbia, Sri Lanka, China și Republica Moldova. Astfel, pe iulie 2018, numărul total al muncitorilor străini a crescut la 17.000. Statisticile nu îi includ pe cetățenii din țările membre UE, pentru că aceștia nu au nevoie de permis de muncă în România. Datele arată că muncitorii din Turcia și China sunt, de departe, cei mai întâlniți la noi. Astfel, , potrivit datelor ministerului Muncii, din Turcia sunt înregistrați la noi 3.627 de muncitori, din China alți 2.120, din Republica Moldova 1.787 de persoane, iar din Vietnam 1.554 de muncitori. Aceștia se angajează în restaurante, hoteluri, construcții navale, vânzare de îmbrăcăminte și încălțăminte, construcții rezidențiale. De altfel, în 2017, numărul permiselor de muncă eliberate a crescut cu 70% față de anul precedent. Și atunci, principalele țări din care venea forța de muncă erau Vietnam (1.406 persoane), Turcia (669 persoane), China (566 persoane). Creșterea economică din ultimii ani a determinat această criză a forței de muncă, spun angajatorii.
Contingent crescut
În luna iulie, Guvernul Dăncilă a decis să dubleze contingentul de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2018, de la 4.000 la 8.000. De asemenea, a stabilit cifra de 5.200 pentru lucrătorii detașați, față de 1.200. Aceste prevederi apar într-o Hotărâre pentru modificarea literelor a) şi b) ale articolului unic din Hotărârea Guvernului nr. 946/2017 privind stabilirea contingentului pe tipuri de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2018. Rămân neschimbate celelate cifre și anume: persoane transferate în cadrul aceleiaşi companii – 700; lucrători înalt calificaţi – 500; lucrători sezonieri – 400; lucrători stagiari – 100; lucrători transfrontalieri – 100.
Date de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă arată că, din totalul locurilor de muncă vacante înregistrate în primul trimestru al anului 2018, care au fost puse la dispoziţia persoanelor aflate în căutare de loc de muncă existente în evidenţele acestei instituţii, 31.464 au fost declarate în mod repetat de către angajatori ca fiind neocupate. Argumentând prin deficitul înregistrat pe piața forței de muncă din România necesitatea de a asigura forța de muncă cerută în unele sectoare sau meserii care nu poate fi acoperită de lucrătorii români și prevenirea situațiilor în care străinii lucrează în România fără forme legale, Guvernul a săltat astfel limita de lucrători permanenți la 8.000 și de lucrători detașați la 5.200. Plecarea lucrătorilor români în alte țări a condus la situația în care angajatorii, la salariile majorate pe care le oferă, nu găsesc suficienți români dispuși să se angajeze la ei și sunt nevoiți să apeleze la personal din țări exotice, precum Filipine, Thailanda, Nepal, Vietnam.
De asemenea, statul a ridicat restricția de angajare a străinilor în România cu cel puțin salariul mediu brut pe economie.
Sursa: Capital