Avem o țară care oferă mii de locuri de muncă, dar am ajuns în situația în care nu are cine să le ocupe. Șomajul care a ajuns la început de an la minime istorice și migrația forței de muncă, în special cea tânără, le dau bătăi de cap angajatorilor care se confruntă cu cel mai mare deficit de talente din ultimii 11 ani. Sunt peste 61.000 de joburi neocupate în economie, iar declinul demografic face ca tot mai puțini tineri să intre pe piața muncii. Așa că angajatorii sunt obligați să se descurce cu ce au. Și cum nu au, singura opțiune să umple posturile și să își păstreze angajații este majorarea salariilor. Iar aici apare o altă contradicție – raportul dintre calitatea muncii și remunerarea acesteia.
Din cauza tinerilor inactivi, dar și din cauza exodului, numărul locurilor de muncă neocupate din țara noastră crește de la lună la lună. În trimestrul al doilea din 2018 erau circa 61.400 de job-uri vacante, cu 3.000 mai multe față de primele 3 luni ale acestui an.
Avem în România un deficit de 1 milion de angajați și nicio perspectivă pentru ocuparea acestor posturi.
Potrivit statisticilor, anul trecut în țara noastră trăiau cinci milioane de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani. Dintre aceștia, însă, doar jumătate aveau contracte de muncă permanente sau temporare. Îngrijorător este faptul că numărul celor care muncesc este aproape egal cu cel al tinerilor inactivi, care este de peste 2 milioane.
Cele mai multe locuri de muncă vacante sunt în servicii, aproape 3 procente, dar și în sănătate și asistență socială.
Probleme sunt și în sectorul bugetar. Peste 7 mii de locuri sunt libere în acest moment în administrație publică, 6.900 în sănătate și aproape 3.000 în învățământ.
În același timp avem cea mai redusă rată a șomajului. Numărul șomerilor a ajuns la aproximativ 400 de mii, dar trebuie să ținem cont de faptul că declinul demografic al României face puțini tineri să intre în piața muncii. Rata șomajului și crearea de noi locuri de muncă ar trebui să se miște contrar, însă la noi în țară, de ceva vreme, merg în aceeași direcție. În momentul în care scade șomajul, scade și crearea de locuri de muncă.
Angajatorii găsesc tot mai greu oameni calificați, iar atunci când dau de ei se confruntă cu solicitări salariale greu de satisfăcut, sub impulsul majorărilor operate în sectorul public. În această perioadă angajații din România sunt conștienți că au devenit o resursă rară și valoroasă. În teorie, există o rezervă de aproximativ 4 milioane de oameni aflați la vârsta de muncă, dar care nu sunt angajați. Fie fac parte din acea mare masă a șomajului structural fie apar ca ocupați în agricultură. Însă lipsesc politicile publice care să-i activeze.
De la căderea comunismului România a pierdut 3,5 milioane de locuitori și nu sunt semnale că acest val ar scădea. E un fenomen răspândit la nivelul întregii Europe Centrale. În Letonia unul dintre trei oameni a emigrat. În cazul României a fost unu din șase.
Potrivit ONU cele mai multe țări est europene au printre cele mai proaste bilanțuri demografice la nivel global. În afara perioadelor de războaie și epidemii nu s-a mai ajuns niciodată la o asemenea prăbușire.
Sursa: Digi24